Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeşte în oameni!
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
Domeniul major de intervenţie 1.2: Calitate în învăţământul superior
Titlul proiectului: Aplicarea metodologiilor de cercetare stiintifica in domeniul stiintelor medicale si promovarea culturii antreprenoriale pentru facilitarea insertiei
pe piata muncii a studentilor medicinisti din ciclul de studii universitare de licenta.
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/156/1.2/G/141745
Beneficiar: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti


Print

 

 

ANUNŢ PRIVIND SELECŢIA DE EXPERȚI PE TERMEN SCURT

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti anunţă lansarea procesului de selecţie pentru ocuparea poziției de Expert elaborare și susținere a modulelor de formare pentru studenți, 1 poziție, expert pe termen scurt, în cadrul Proiectului „Aplicarea metodologiilor de cercetare științifică în domeniul științelor medicale și promovarea culturii antreprenoriale pentru facilitarea inserției pe piața muncii a studenților mediciniști din ciclul de studii universitare de licență”, POSDRU/156/1.2/G/141745.

Proiectul este implementat de către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecţioase "Prof. dr. Matei Balş", partener 1 și Universitatea "Ovidius" din Constanţa, partener 2.

Obiectivul general constă în îmbunătățirea procesului educațional de pregătire a studenților mediciniști aflați la nivelul studenților de licență pentru adaptarea acestora la rigorile pieței muncii. Vor fi dezvoltate mecanisme de formare, sub forma unor cursuri modulare, cu un pronunțat accent practic și orientate direct pe necesitățile studenților mediciniști din ciclul de studii de licență.

Experții pe termen scurt vor contribui la următoarele rezultatele așteptate ale proiectului:

  • 210 studenți mediciniști din ciclul de studii universitare de licență formați prin modulele de formare metodologică cu specific pe domeniul cercetării științifice din domeniul medical și a sferelor conexe acestuia;
  • 50 de lucrări știintifice ale studenților mediciniști din ciclul de studii universitare de licență publicate într-o bază națională de date de cercetare cu vizibilitate europeană;
  • 50 de premii acordate studenților mediciniști din ciclul de studii universitare de licență;
  • 210 studenți mediciniști din ciclul de studii universitare de licență formati prin modulele de pregătire antreprenorială;
  • 10 premii acordate pentru proiecte de antreprenoriat;
  • 5 evenimente de tip debate organizate.

METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a selecţiei pentru ocuparea poziției de Expert elaborare și susținere a modulelor de formare pentru studenți, 1 poziție, expert pe termen scurt, în cadrul proiectului „Aplicarea metodologiilor de cercetare științifică în domeniul științelor medicale și promovarea culturii antreprenoriale pentru facilitarea inserției pe piața muncii a studenților mediciniști din ciclul de studii universitare de licență”POSDRU/156/1.2/G/141745

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
@Copyright Studmed 2014 -> Anunt selectie expert pe termen scurt.